Arhivele lunare: decembrie 2013

Φ tu!


Într-o lume în care toţi

suntem de căcat,

tu eşti singurul

care face excepţie.

5 minute.

Dimineaţa.

Dacă dă Dumnezeu,

Amin!

 





Reclame

Galactica






– Îţi place?

– Nu ştiu

– Cum adică?

– Nu-mi dau seama dacă-mi place sau nu

– Adică e bună sau nu? Ce-i aşa complicat?

– Nu’nţelegi că habarnam? Pur şi simplu nu reuşesc să-mi dau seama ce gust are. Ce căcat e asta?

– Cremă tartinabilă

– Cee?

– Cremă tartinabilă cu lapte şi nuci

– Muci?

– Da, nuci. Ce? Nu se simte?

– Nuci? Pe bune? Nu găinatz?

– Nu. Nuci.

– Pffffffff

– Galactica

– Ha?

– Galactica

– Haaa??

– Galactica

– Ceeeee? N-am înţeles nimic din ce-ai zis.

– Galactica. Cea mai bună ciocolată din lume. Nu aşa i-ai dat tu mesaj lu Melania?
Asta a fost secunda în care timpul s-a oprit în loc şi eu am sărit în el. Am ajuns la fix treaba despre care vorbea.
Pfffffff… în momentu ăla orice ciocolată era cea mai bună ciocolată din lume. Venise Adi  pe la expoziţie şi frecam menta’n vitrină. Imediat a intrat şi moşu pe uşă.
Moşu ăsta apare întotdeauna când îţi doreşti alune. Şi să-m bag pula de nu avea cele mai beton alune. Multă sare. Rumenite bine. Şi foarte ieftine. Adica te caci pe felix sau alte fiţe d-astea.
Moşu avea ca la 925 de ani şi-l ştiu de când eram f mic. Şi bunică-miu lua de la el. Vară, iarnă, viscol, parastas, nu contează… Când ţi se lichefia creieru cu gându la alună, 3 dimineaţa dacă era, de sub prima scrumieră apărea moşu.

– Cumperi alune?

Îţi dai seama că mi-a căzut faţa când l-am văzut că intră-n expoziţie. Ştiam că bate toate crâjmele, da’ şi la expoziţii? Mai ales că nu era pe target. Să nu mă-nţelegi greşit, şi-n locuri d-astea culturale e public amator de-alune. Doar că aici se preferă gratis. Că n-are lumea bani 🙂
Nu m-am întrebat ce caută acolo că aveam doar un singur gând repetitiv: alune, alune, alune, alune, alune, alune
M-am uitat la Adi. Avea şi el bala în colţu gurii. Eram amândoi clienţi vechi. Mai ales că moşu a intrat tocma când încercam să ne prostim reciproc care se duce să ia ceva potol.
Miracol!
Problem solved.

N-am aşteptat să zică moşu nimic, că i-am zis eu din prima:
– Clar că iau. Minim 5. Stai aşa să vedem ce bani avem. Adi, tu câte vrei?

Nu ştiu cât a zis Adi că m-am uitat la moş cum deschide plasa aia de pensionar abonat la coadă. Cred că au mii de ani plasele alea. E o reţea de sabotori pensionari care se ocupă numa cu traficu de plase de pensionari. E ilegal să o deţii înainte de 50 de ani. Se transmite din generaţie în generaţie. Dacă îţi rupi şoldu, primeşti două. Să ţină contra. Cu mâner de plastic. E ca o medalie. Să dureze mult…
O deschide şi văd că pula alune. Acu vindea ciocolată!

Pula mea, îl ştiu din clasa a treia. Nu avea niciodată ciocolată de fabrică. Doar d-aia de casă. Şi d-aia cumpărau turiştii la greu. Devenise atracţie şi punct de reper. Foarte bună, de altfel. Da’ din asta ambalată? Niciodată! Mai ales ca părea făcută de nişte schilozi orfani din Transnistria, în cuştile de pe lângă depozitele de anthrax.

Moşu scosese deja 3 ciocolate. Mă uit mai atent pe ele…. pffffff…. o fi fost mancizu în floare, da chestia aia nu prezenta încredere.

Galactica!

Nu l-am putut dezamăgi pe moş. Mai ales că vroiam neapărat să-i fac o poză. Aveam o presimţire. Cu ciocolata aia n-o mai duce mult. Parcă, brusc, arăta cei 2000 de ani. Naşpa. Cam trist.
Aşa c-am cumpărat ca la vro 5. Era ca şi cum făceam frecţie la picioru de lemn, da’ simţeam nevoia să fac asta. Recunosc, în primu rând, de foame. Sau ceva…

N-a prea mai contat că nu erau alune. Era totuşi ciocolată! Cât de rea poate să fie?
Cea mai bună ciocolată din lume!

În momentul ăla, orice ciocolată ar fi fost cea mai bună ciocolată din lume. Până şi o piedică pe scări ar fi fost cea mai bună ciocolată din lume. Numa să cazi în ceva dulce.
În cazul nostru, s-a’ntâmplat să fie Galactica. Auzi numa ce nume pentru-aşa o ciocolată. De aici şi ironia situaţiei. Situatie ce a necesitat a fi comunicată degrabă prin mesaj text scurt. Sintetizată cum am putut cu creierul ce-l am. După cum s-a văzut… sintetizez bine. De lene. Uneori sintetizez chiar perfect. Şi nu zic nimic. Pot să sintetizez şi câteva ore la rând. Să ştii că eu de multe ori mă surprind sintetizând. Apoi folosesc dublul timpului alocat sintetizării pentru desintetizare. Asta doar când nu sintetizez perfect. Atunci, aşa cum tac pe dinafară, asa sintetic e şi pe dinăuntru. Doar că acolo timpu curge mai greu şi sintetizez în urmă.

Ca Melania care, după juma de ora de butonat la mobil, scrisese “Da”.

– Şi când nu sintetizezi cu ce te ocupi?
– Când nu sintetizez, divaghez. Am fost şi la olimpiada de divagat. Am luat locu’ntâi şi mi-au dat premiu o oishte. La concursu următor am divagat aşa bine că i-am luat detaşat pe toţi. Ba, mai mult de atât, mi-a fost chiar greu să mă opresc. La viteza cu care divagam, am trecut de finish, am luat-o pe arătură şi am dat cu ea într-un gard. Am ieşit campion naţional pe judeţ la divagat.

– Na! Vezi cât ţi-am povestit? Cum era să scriu atâta mesaju?
– Păi şi aia crezi tu că a-nţeles ea toată povestea asta doar din treaba aia?
– Nu, fireşte. Dar a-nţeles esenţialu.
– Fiind…?
– Fiind că eram în cine ştie ce situaţie neobişnuită în care o ciocolată ciudată s-a dovedit a fi minunată. Un scurt reper pentru a detalia povestea cu o ocazie ulterioară.
– De ce nu mi-ai dat mie?
– Pentru că tu m-ai fi futut la cap până ţi-aş fi spus toată povestea. Şi n-aveam chef de vorbă. Îmi era cam lene. Şi cam greu. Aveam gura plină de ciocolată. Ca şi-acu.
– …
– …
– Deci? Îţi place sau nu?
– Nu ştiu. Mi se pare că sunt nişte muci maro făcuţi din uraniu şi vomă. Şi mult zahăr. F f mult zahăr. Aşa că nu ştiu dacă-mi place sau nu, dar ştiu cu siguranţă că mai vreau. Prin urmare, îmi place, nu?
– Naşpa! Dă-o’ncoa!

– monmnommonomnommmmmm

– Dă şi mie

– Şi? Moşu?

– omnomnommmnomm….    bă,… omnomnomnom…. să ştii că acu îmi dau seama… omnomnm… că nu l-am mai văzut de-atunci. Îţi dai seama ce proastă e ciocolata asta? Galactica! Cea mai bună ciocolată din lume.





auzi,


ştii la ce m-am gândit?

nu.

mda… nu-mi eşti de nici un folos în cazul ăsta…

.

.

a… da po să mă mai întrebi o dată

ce?

ce m-ai întrebat mai înainte

dacă ştii la ce m-am gândit?

da

ştii la ce m-am gândit?

da.

da?

da!

la ce?

te-ai gândit să mă întrebi dacă ştiu la ce te-ai gândit.

aha… şi?

Nu mi se pare o idee bună.





Alms

 

coliva


aşa brusc în toată liniştea care-nconjura canapeaua

.

– You piece of shit!

– ????? Ce-ai mă?

– Hă? ca şi cum l-ai fi trezit din somn

– Ce-ai mă de-njuri aşa din senin?

– Nu-njuram bă, da’ mă gândeam…. la ce-njurături stupide au americanii ăştia. You piece of shit! Adică tu bucată de căcat.

_____

– Sun-aiurea, ce să zic… ale noastre sunt mai clare. Du-te-n pizda mă-tii! Explici omului exact ce-are de făcut…

_____

– Sau căcatule! Adică-ntreg. Nu ne jucăm cu jumătăţi de măsură, nţelegi?

– Auzi, da te-ai gândit cum o fi să te superi p-un străin cu tu-zcoliva mă-tii?

– La mine-acasă sau la el?

– În general, aşa… Mai întâi traduci colivă. Dup-aia trebe să-i explici specificaţiile organoleptice şi procesul de preparare ca să-nţeleagă omu cum arată treaba şi la ce foloseşte. Apoi să-i zici de ce să-i aparţină mă-sii. Cu ambele variante: preparată de sau pentru.

_____

– Pân-ajungi să înţeleagă ăla ce faci tu cu pula-ntr-o prăjitură ortodoxă, deja schimbaţi reţete.





A handbook for idle times

crop1

 

I met Tudor at Atelierul de grafica, a graphic design studio in Bucharest. Half a year before I left Bucharest, he told me about this project: a book on filter papers. We talked and talked about it during our lunch breaks, but neither of us really had time for it. At the beginning we only wanted to make a few copies. Then, we decided to go big, and to devote more of our time to the project.

This book is going to be a special one. It consists of short stories written by Tudor. He likes to think about stuff, a whole lot of stuff, and he can write about it in a very entertaining way. I am going to illustrate it and design it. This is nothing new, you’d say. But there is one more thing to it: the book is designed to be consumed. You can rip out portions of the pages, along perforated lines, and use the paper as filters for your joints. Or for anything else, whatever you fancy.

mp-07-11-20125

I love books as physical objects and I treat them with great respect. Why would I destroy one? Why would I smoke it? I don’t even smoke any more. I only feel nostalgic for the times when I used to be a devoted nicotine fan. And yes, I live in Holland, a country where a lot is allowed, among people who are mostly liberal (and occasionally surprisingly prejudiced at the same time). But somehow these things which are forbidden in other parts of the world have now lost their charm.

You may ask me: why would I take part in creating a book whose purpose it is to be consumed? I personally decided not to care too much about this detail. For me this book is a professional challenge. I want to make a beautiful object, something that can inspire the reader and the user. The structure of the book is not coincidental, of course. We decided to place the pattern illustration on the part which is not going to be ripped off. Instead, we sacrificed the words. It’s a pity, because Tudor’s stories are extremely funny! They make me giggle each time I open my working InDesign file. And it’s also a shame, because typography is what I love the most. (The pattern illustration, instead, is sweat and blood. It drives me crazy, but I find some special pleasure in creating it.) I added a third layer to the book: a diary that has nothing to do with the present, but rather with the years that passed and the years to come. You are invited to travel in time and fill it, redesign your life. Don’t worry if you make mistakes: this part is going to be ripped off, too.

mp 07 11 20127

Why is the illustration designated to remain, not the text? After all, the book is called „A handbook for idle times”. By the time you finish reading and using all this sophisticatedly typeset text, you should know how to relax and enjoy your break. All these exercises weren’t merely a waste of your precious time: you are becoming the interpreter and the author of the book, as you explore the illustrations. Pattern is not „whatever”, it is what you want to see in it. Switch on your imagination. Do you feel ready for this amount of interactivity? It is high time for a break from your smartphone, isn’t it? But before you take it, go to www.we-are-here.ro/p/manualul-de-pauza and help us fund the project by pre-ordering the book.

By Anna Ciepiela