Arhivele lunare: ianuarie 2014






Alo, hai neatza, ce zici te fac o c

ba e dimineaţă dacă e înainte de 12

serios?

mă miram eu că e aşa agitaţie pe stradă cu noaptea-n cap. Anyway… mă gândeam să trec pe la tine la o cafea

ce şed?

deci nu mai eşti acasă… păcat…
….
deh… nimeni nu-i perfect….
………………
Ba din contră! Eu chiar vroiam să fiu drăgutz să bem o cafea împreună să-ţi începi săptămâna bine.
…!
eşti sigură?

nu’nţeleg de ce te enervezi, dar nu pare deloc joi. Mai degrabă marţi aşa, cel mult…

deja eşti răutăcioasă, da’ m
….
bine, hai du-te la şedinţă dacă e aşa important.
….
hai pa, weekend plăcut în continuare 🙂





Reclame

=



şi apropo de tip sigur pe el, eram într-o seară la o terasă undeva în centru. Vară, frumos, lume multă, masă mare. Și laomomendat trece prin fața terasei cel mai mare om pe care l-am văzut vreodată cu ochii mei live. Era ceva imens. Era așa de mare că nu făcea umbră, făcea direct eclipsă. Și nu obez. Mare. Pătrat.
Fără să exagerez, s-a făcut liniște. Adică era într-adevăr ceva ieșit din comun. Toată lumea impresionată, numa Bebe Piticu´ nu.
Avea faţa aia de parcă pfff, ţăranilor, când aveam io dăştia…

– Știți, mă, voi, cine e ăla?
– Un tip pe care nu-i bine să-l superi?
– Nu. Deci ăsta a participat la Strongest Man. E în aceeași categorie cu mine.

Bebe Piticu´ are unu patrușapte și 50 de kile cu tot cu bocancii pe care și i-ar fi luat de la ăla dacă-l auzea. Și continuă:

– Tipu a ieșit pe ultimu loc. N-a putut să ridice greutățile alea.
Asta nu pot și io.









Femeie pe la 50-80 de ani, mică, îndesată, îmbrăcată a pensionar cu o urmă groasă de naftalină după ea, singură, vorbind la mobil, joi la amiază, parcul IOR, octombrie 16.

A trecut prin faţa mea și am auzit atât:

Cum adică nu-nţelegi? Hai să-ţi zic altfel: ai citit Apocalipsa după Ioan? E…! Ce vrei să-ţi explic mai mult de-atât?





14:37


În Sălăjan, lângă Auchan, o chinezoaică vinde caserole de kiwi din portbagajul unei dacii cu numere de Călăraşi.





În Sălăjan,

lângă Auchan,

o chinezoaică.


Vinde casorele de kiwi

din porbagaju unei dacii

cu numele de Călăraş.





Insalajan!

Langaochan!


O, chinezoaica,

vindecase role.


deki wi

dinpor,

bagajul unei dacii


Kunumere

Kalarasi.


3 lei, boss,

e mai ieftin ca-năuntru!


Miracolul gastronomiei


Ardei Capia Roşu – Portugalia

+

Ardei Gras Verde – Grecia

+

Ceapă albă – Turcia

+

Cartofi albi – Belgia

+

Boia de ardei iute – Ungaria

+

Condimente – Germania

+

Ulei – Bulgaria

+

Bulion – Italia

+

Sare Roz de Himalaya – Pakistan

+

Guşă afumată porc – Ilfov (România)

+

Alte condimente – Olanda

+

Gaz – Rusia


=


Tocăniţă ardelenească





personal şomelier

 

…deja terminasem cu plimbatu şi în drum spre staţie, unde urma să ne despărţim, a intrat într-un magazin şi eu după el să mă încălzesc.

De vinuri. D-alea şmechere. Adică şi cu pentru toată lumea, da´ preponderent d-alea şmechere.

N-am pus pasu înăuntru nici cât să mi se aburească ochelarii, că s-a şi înfipt în coasta noastră un connaisseur pe post de hostess sau viceversa să ne descoasă despre vinuri:

– Bună seara, cu ce vă pot servi? Ce vin doresc domnii? Roşu, alb?

eu n-am zis nimic, aşa că s-a prins că nu-s eu clientu. şi se-ntoarce:

– Sau domnul?

– Io aş vr

– Poate un vin roşu de seară, v-aş putea recomanda un flfplremnberg din 2004, demisec

şi începe, frate, să turuie, ca şi cum şi-a dat el seama că avem noi gusturile suficient de rafinate pentru mama-lui-de-vinu-ăla şi ne ia pe ocolite cu poveste cum creşte via în vestita regiune undeva la dracu-n praznic unde pantele sunt înclinate la 32 de grade şi patrujtrei de liniuţe fix, măsurat cu raportoru´, în aşa fel încât razele soarelui venite cu viteză mare la amiază penetrează bobu fix lângă codiţă şi-l freacă zilnic la ciorchine până-i provoacă un orgasm de arome, umpic aspru aş zice, sau dacă doriţi ceva mai catifelat vă pot recomanda un

– Io aş vrea alb

Atât i-a trebuit lu ăla. Deja avea feeback.

– În acest caz, vă pot recomanda un sauvignon blanc, ceva uşor, din regiunea Vrancea…

Ne-am uitat unu la altu, am dat din umeri şi l-am lăsat pe om să-şi facă treaba. Dacă-i place lui să vorbească…

– unde peisajul feeric, de la întinderea bobâlnelor şi până la pietrişul de la poalele vrejului dau vinului o nuanţă chiar veselă, aş putea zice. Este ideal pentru o ocazie specială, dar şi pentru o cină în famile. Dacă doriţi pentru masă şi îmi spuneţi meniul, v-aş putea recomanda ceva care să meargă la un anume tip de peşte, sau vegetarian.

şi rămâne cu capul plecat puţin oblic cu zâmbetul ăla plin de înţelegere care le-a auzit pe toate şi întotdeauna a dat un sfat bun şi clientu s-a reîntors fericit.

– Mi-au rămas nişte ceafă de la un grătar de sâmbătă şi mă gândeam să le pun de azi într-un meglen aşa cu usturoi şi puţin de vin. Cred că alb merge mai bine. Nu? Că n-am chef să le mai bag la congelator acu. Sau să pun cu bere? Bere aveţi?





Aia cu Parkinsonu





Când se ajunge în discuții pe la faze d-alea de trebe să povestești o gafă personală, eu o dau p-aia cu Parkinsonu. M-am simțit de tot căcatu atunci. Da´ trebe să recunosc că are și o latură funny. Așa că merge de poveste. Unii chiar s-au distrat copios.

Cum e și cazu unui prieten la care am fost în vizită de sărbători.

La om acasă lume multă, trebăluială, gătit, familie, soacre, etc. Ca de sărbători.

Ne băgăm în sufragerie și dă-i cafele, cuie și povești.

După o vreme, când râdeam deja serios amândoi, i-o povestesc și p-asta cu Ministry.

Și fix când povesteam, intră bunică-sa în cameră să ne întrebe dacă nu vrem ceva prăjituri.

Bunică-sa, o doamnă respectabilă pe la 80 de ani. Old School.

Și deschide ușa și m-aude încheind:

Da’ tipu avea Parkinson, de fapt!

Și dă-i și râzi amândoi ca sparţii.

Ce privire mi-a aruncat tipu în 311, da´ s-o fi văzut pe bunică-sa lu ăsta cum s-a uitat la noi.

Şapteşpe cristelniţe nu cred să ne ajungă să ne spele de ce-o fi fost în sufletu ei să-şi vadă nepotul îndemnat de anturaj să râdă-n hohote de-un om aşa bolnav.

A încremenit în ușă c-un ochi la mine și cu ălălaltu la nepot-su. O doamnă. N-a zis nimic.

Acu, io ce era să fac? Am tăcut chitic până am văzut fursecurile pe masă și când am rămas singuri, l-am întrebat cu gura plină:

Auzi,omnomnomm… bunică-ta-i sașie?