Arhivele lunare: iulie 2014

Muncii (odă mică)



tramvai











Tatuaj original cu BOX de la Brăila din 1965 bătut la ac pe antebrațul opus sirenei tot din pișat și cauciuc cu care căra geanta de scule din imitație de piele scorojită cu catarame mari și două dintre cele trei ghuiuluri de 14 și respectiv alpaca coclită scărpinând printr-o cămașă alb-gălbuie cu floricică neagră o burtă foarte foarte transpirată





,,,,,,,.


(Mi s-a părut mai mișto să las punctuația separat. Să-și pună fiecare după cum are chef.)

 











Cum să ajungi acolo unde ești deja (dar vis-a-vis și mai jos).



grafic


 

Am o prietenă care avea o f mică_crâjmă-n centru. Când veneam în București, trăgeam la ea. Stăteam cu orele în vitrină și ne uitam la trecători. Deh, la țară nu vedeai atâta lume, așa că ne-ncărcam de-aici. Veneam cam o dată sau de două ori pe lună, după cum aveam treabă.

Într-o vară venim și cu aia mică și aveam mai mult de stat. Gen, o zi întreagă.

Aia mică, de când am ajuns, cu ce te-ajut? și dă-i pe la mese după sticle și scrumiere.

Avea 10 ani atunci și m-am gândit că nu-i strică să vadă pe pielea ei cum se face asta. Să vadă și ea cum se face banu, nu?

Da de la strâns, când eram io pe la jumatea cafelei, a trecut și la comenzi. Mai ducea o bere, un suc.. primea bacșiș.

Bă, și mă uitam, chiar făcea!

Trecuseră deja vreo trei ore și ea încă mai era pe val.

Se descurca așa de bine, că și-o luase-n cap.

Începuse să dea ordine :)))

Și când dă să intre, lângă ușă, afară, un grup de trei persoane freca duda gratis la o masă.

Crâjma, nu full, super-full!

Se oprește lângă ei,

Dumneavoastră?

Hă?

V-aduc ceva?

Hă? Ce?

Vă aduc ceva? Doriți să comandați ceva?

Hă? noi nu suntem clienți, noi

Nu sunteți clienți, poftiți afară!

Io-l știam pe tip, da eram înăuntru, ei pe terasă, nu ne vedeau.

Se uită ăștia după ceva mai adult.

Vă rog frumos, face asta mică, vedeți și dumneavoastră ce aglomerație. Nu consumați, nu ocupați masă! Vă rog! Și le arată cu arătătoru valea.

Adică pe bune?!!???!? Mie?!!!!!!?????

Băăăăăăă!!!! și se kară ăia, frate!

Noi, care-l știam pe tip, eram pe jos!!!

Numa uimirea de pe fața tipului, și făcea toți banii!!!

Tipu e mega-vedetă. Nu-ți zic numele că n-are rost, da-l știi și tu. E milionar, TV, gagici, glume, politică, etc. Îl știe o țară întreagă, mai puțin aia mică, așa că l-a tratat corect. Mai ales că omu era și proprietarul a vreo trei terase chiar vis-a-vis de asta, doar ca hobby. Avea unde sta.

Peste ceva vreme a cumpărat-o și p-asta să-și extindă baia din curte, gen….

Aia mică face acu 14 ani.

Treceam ieri cu ea p-acolo și își aduce aminte de crâjmă

EEEEEEEEEEE ia te uită! S-a schimbat! Da noi de ce n-am mai fost aici? Că era drăguț.

Păi nu știi că nu mai e …

Da știi cine-a cumpărat-o?

Cine?

Ăla de l-ai dat tu afară atunci!

S-a angajat aici sau…?

Nu. A cumpărat-o. E proprietar. Patron.

S-a oprit de parcă s-a apucat Adi Minune de baschet în latină.

Serios????? N-aș fi zis! Deci se poate… Bravo lui, domne, bravo lui! Și uite ce s-a ajuns!

Apoi cu speranță-n glas:

Crezi că i-a fost rușine atunci și a hotărât să-și schimbe viața?





ATENȚIE: Am pus special graficul invers ca să nu fie deprimant.











Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi

slobozi

 

Cum o fi ca noi, de fapt, să fim niște spermatozoizi care să fecundăm ceva?

Poate că, singurul nostru rol în univers este să evoluăm până la stadiul în care putem exploda planete. Așa se polenizează universu.

Și când are orgasm își dă drumu oameni în spațiu.

Toată evoluția vieții pe Terra, cu toate descoperirile ei științifice cu tot, se datorează doar unui univers mai tânăr care-și freacă o galaxie, singur în baie, visând la ceva rotund.

Și te gândești acum că singura realizare a tuturor sondelor spațiale ar fi doar să demonstreze că suntem sterili?

Poate așa am scăpat universu de un proces de paternitate, mai știi?

Și acu uită-te-n jur. Ce vezi? Îți dai seama ce te-nconjoară? Ești în vintrele lu Dumnezeu.
Dacă ar fi să te rogi, ce i-ai cere? Luni, la 8.32, când el se chinuie s-ajungă la timp la școală?
Și, pe partea ailaltă, tu. Cum ar fi să-ți vină un creștin din coaie dimineața, la cafea, să te roage să-i rezolvi o chestie…
Hai, că dă o lumânare…











niște brazi



brazi


Bă, ej prost?_cum să tai brazii ăștia, bă?

Cum să tai brazii?

Nu-i tăia bă, mânca-ți-aș sufletu tău, că e păcat

Cum să tai brazii? Ej nebun? E-ai mei, de ce să-i tai?

că e natură, bă, chit că e la tine-n curte

Bă tu n-auzi, cum să tai brazii_ce-ai…?

io așa am auzit, că-i tai, și ne supărăm, să știi…

aaaaaaaa…… nu băăă… Am zis că le tai vârfurile să nu mai crească

de ce să le tai vârfurile?

Să nu mai crească

de ce să nu mai crească?

Se-ndoaie prea rău de la furtună și dă în jgheab și cu crengile în geamurile de sus și iarna cu zăpadă și e greu să-i scuturi

cum să fie greu? Ui ce mici sunt!

Da când cresc? A?

când cresc iei o sfoară și o legi de vârf și tragi de ea și se scutură

daaaaaaaaa sau legi sfoara de ușa de la intrare ca să se scuture de fiecare dată când intri-n curte

mai bine pe jos și afară ca să faci și capcane

aaaaaaa sau îți iei veveriță

daaaaaaa mult mai bine cu veveriță

da dacă-ți iei veveriță, trebe și ciocănitoare. Că are la ofertă. La două veverițe ai ciocănitoarea gratis. Ca să-i facă cuib, căsuță, etc, nu? cât e ocupată veverița cu scuturatu…

și-atunci să vezi deranj, aglomerație, țipete…

Oho! Plus veverița!

o să ai curtea plină de găinaț de veveriță. Plus ciocănitoarea! Vezi bă, taie-i dracu de tot și-ai scăpat de treabă.

Nu vezi ce umezeală face?











ochi pentru ochi / minte pentru dinte


ochi


Să-mi bag un deget în ochi,

să-l scot ca pe cel mai bun lolipop din lume,

să mi-l bag cu același sunet în gură,

să mmmmmmoommmmoomommmommmmommmmmmmommomomommm

mmmmmmomomomom

mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm

pleolscl, plealscl, mmmmmmmmmm

și-napoi în ochi

cu care să-i zâmbesc supersatisfăăăă

Aoleo!,

vroiai și tu?

m-am gândit că-ngrașă și d-aia n-amăăă