Arhive etichetă: românii

Bosulică

a



Un tip obosit pe la treizeșiceva, în troleibuz, îmbrăcat normal, casual, venit sub mediu, underemployed, privire d-aia tristă, aproape goală, mirosind puțin a bere, scoate din buzunar mobilu care-i sună (un ieftinache trainic luat la ofertă) și, când vede cine-l caută, afișează pe fizionomie definiția disprețului condescendend.

Stătea în picioare, în locu ăla de lângă geam unde nu sunt scaune, așa că-n loc de drepți se proptește de bara aia ca de tejghea, relaxat și răspunde c-un

Ce faci, boss?
care-a sunat mai mult a
Sugi pula, băi pulă.

Era clar că nu-l avea la suflet p-ăla. Ceva grav, da n-avea încotro. Șefu-i șef, băga-mi-aș pu da, boss, sigur. Acu am ieșit d-acolo. Mă întorc acu. Iau un taxi și ajung imediat.

(deci a fost la o treabă pe care a terminat-o muuuuuuuuuuult mai iute, suficient cât să ia și doo/cinci beri dup-aia și să meargă cu troleuu ca să deconteze banii de taxi kind of guy)

Și începe să dea un raport despre ceva ce părea a fi un mistery client unui șef, foarte probabil mult mai tânăr decât tipu. De unde și disprețul condescendent afișat fără grijă față de noi ăștia din troleu. Că doar ăla nu-l vedea.

Bossu de la început s-a muiat pe măsură ce șeful de la celălalt capăt se liniștea la auzul informațiilor. Pe la jumatea convorbirii ajunsese ca ăla de la semafor: â-ți dau un parfum, bo$$? E original, jur! nimeni n-a bănuit nimic, bo$$, totu cala carte, se poate?… Da, bo$$, toată echipa a fost la înălțime (a zis asta de parcă cita dintr-un manual de corporate), team managerul avea totul sub control, front desk-ul a fost foarte amabil și mi-a dat toate informațiile, toți au salutat, bine informați…da, toți aveau ecusoanele la vedere, un om la fiecare raion. Da, boss, totul este all right.

Dacă tipul ar fi avut o privire, un entuziasm impotent s-ar fi putut citi în ea. Acum însă a urmat doar o tăcere în care celălat flasc cita, la rândul lui, niște bășini motivaționale și promisiuni deșarte fără absolut niciun efect în nicio circumstanță pe care ăsta le-a ascultat cum aude un barman laude de la alcoolicu stabilimentului cu cinci zile înainte de salariu. E ca un zgomot înainte să te roage ceva. În mod normal l-ai băga în mă-sa, da e client… sare cu banu? = îl suporți. Și când vrei să-l arzi, o dai voalat.

Da, bosulică, sigur facem și raportu azi. Vede un scaun și se-așează. Hai că fug, că văd un taxi. Ne vedem în juma de oră.

Bosulică…

Bosulică sună a ceva ce i-ar spune Bugs Bunny lu Elmer Fudd, Bucureștiul Perișului sau vanghelie lu geoană.

Câtă condescendență! Cât dispreț! Câtă inteligență! Câtă dramă! Câtă frunză! Câtă iarbă? Câtă… tot ce vrei!

Trebuie recunoscut că românii au un adevărat simț al diminutivului. Să iei tu un întreg concept de putere și să-l faci de căcat dintr-un sufix… e ceva!

Practic, cumva te face din șef un prost cu puța mică și în loc să te superi, o iei de compliment.

Genial!

















Reclame